Pentru găsirea soluției unei probleme MEF neliniare se utilizează un algoritm Newton-Raphson (NR) complet standard.
În general, algoritmul NR nu converge adesea atunci când încărcarea completă este aplicată într-un singur pas. O abordare uzuală, utilizată și aici, este aplicarea încărcării secvențial, în mai multe incremente, și folosirea rezultatului din incrementul de încărcare anterior ca punct de pornire pentru soluția Newton a incrementului următor. În acest scop, deasupra algoritmului Newton-Raphson a fost implementat un algoritm de control al încărcării. În cazul în care iterațiile NR nu converg, incrementul de încărcare curent este redus la jumătate, iar iterațiile NR sunt reluate.
Un al doilea scop al algoritmului de control al încărcării este găsirea încărcării critice, care corespunde anumitor „criterii de oprire”: deformația maximă în beton, alunecarea maximă în elementele de aderență, deplasarea maximă în elementele de ancoraj și deformația maximă în barele de armătură. Încărcarea critică se determină prin metoda bisecției. În cazul în care criteriul de oprire este depășit oriunde în model, rezultatele ultimului increment de încărcare sunt eliminate și se calculează un nou increment de mărime egală cu jumătate din cel anterior. Acest proces se repetă până când încărcarea critică este găsită cu o anumită toleranță de eroare.
Pentru beton, criteriul de oprire a fost stabilit la o deformație de 5% în compresiune (adică aproximativ cu un ordin de mărime mai mare decât deformația reală de cedare a betonului) și de 7% în întindere, în punctele de integrare ale elementelor shell. În întindere, valoarea a fost stabilită astfel încât să permită atingerea mai întâi a deformației limită din armătură, care este de obicei de aproximativ 5%, fără a lua în considerare participarea betonului întins. În compresiune, valoarea a fost aleasă dintre mai multe alternative ca fiind suficient de mare pentru ca efectele strivirii să fie vizibile în rezultate, dar suficient de mică pentru a nu cauza prea multe probleme de stabilitate numerică.
Pentru armătură, criteriul de oprire este definit în termeni de tensiuni. Deoarece tensiunile sunt modelate la nivelul fisurii, criteriul în întindere corespunde rezistenței la întindere a armăturii, ținând cont de coeficientul de siguranță. Aceeași valoare este utilizată pentru criteriul în compresiune.
Criteriul de oprire în elementele de aderență și în arcurile de ancoraj este α·δumax, unde δumax este alunecarea maximă utilizată în verificările conform codului și α = 10.
